În conformitate cu OUG 34/2014 privind protecția consumatorilor, la încheierea și executarea contractelor la distanță, cumpărătorul are dreptul de a denunța unilateral contractul, doar cu plata taxelor poștale de returnare, în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea produsului, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv.
În cazul în care cumpărătorul renunță la cumpărare potrivit clauzei de mai sus, este obligatoriu să returneze produsul exact în starea în care i-a fost livrat, adică în ambalajul original, nefolosit, însoțit de toată documentația cu care acesta a fost livrat și în perfectă stare de funcționare. În cazul în care nu sunt îndeplinite aceste condiții, cumpărătorul nu are dreptul să solicite rambursarea prețului.
Returnarea produsului se va face către Elisabeta PLĂMĂDEALĂ PFA, pe cheltuiala exclusivă a cumpărătorului.
Rambursarea prețului către cumparator nu se va efectua înainte de primirea produsului și confirmarea emisă de Elisabeta PLĂMĂDEALĂ PFA că acesta este în ambalajul original, neutilizat, însoțit de toată documentația cu care a fost livrat și în perfectă stare de funcționare.
Conform ordonanței, sunt exceptate de la retur produsele care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid.
Rambursarea fondurilor va fi efectuată prin aceeaști metodă prin care s-a efectuat plata, respectiv:
Mandat poștal pentru plata la livrare
Pentru produsele plătite cu cardul sau prin virament bancar, suma va fi returnată pe același card utilizat la tranzacționare, în decurs de maxim 14 zile de la acceptarea returului.
În cazul returnării produselor, suma returnată va acoperi exclusiv costul produsului, fără includerea costurilor de livrare.